Prima etapă din Trans-Tasman. Jagaures campioana din SLAR.

În acest sfârșit de săptămână a avut loc prima etapă din Super Rugby Trans-Tasman, unde francizele din Noua Zeelandă s-au înfruntat cu cele din Australia.  

În America de Sud, Jaguares XV a câștigat prima ediție completă a SLAR(Superliga Americana de Rugby)

 

TRANS-TASMAN

 

Super Rugby Trans-Tasman este o competiție în care se întalnesc echipele din Super Rugby Aotearoa și Super Rugby AU. Fiecare echipă joacă câte un meci cu echipele din cealaltă conferință. După cele 5 etape desfășurate primele două clasate joacă finala pentru supremația în Emisfera Sudică.  În ediția 2022 se vor alătura două francize noi: Fijian Drua și Moana Pasifika( o echipă mixtă formată samoani și tongani)

 

Prima etapă a fost dominată de echipele din Noua Zeelandă care s-au impus in fiecare meci contra francizelor din Australia.

Etapa a debutat cu o surpriză, Highlanders a câștigat clar împotriva celor de la Queensland Reds, campionii din Australia.  Echipa din Dunedin a marcat o încercare încă din primul minut de joc prin centrul la interior Scott Gregory. Patru minute mai târziu mijlocașul la grămadă Kalani Thomas(19 ani) a replicat printr-o încercare. Ulterior echilibrul s-a rupt iar Highlanders a câștigat cu 40 la 19 ( raportul la eseuri, 6-3)

 

Codașele campionatelor naționale, Waratahs respectiv Hurricanes au oferit meciul săptămânii. O partidă în care s-au marcat peste 100 de puncte și 17 încercări, cea mai mare perioadă de timp dintre eseuri nu a depășit 9 minute.

 

Cele mai echilibrate partide au avut loc între Crusaders și Brumbies, respectiv cel dintre Western Force și Chiefs. Campionii din Aotearoa nu au avut o misiune ușoară cu echipa din Canberra, întrucât a reușit să câștige la o diferență de doar două puncte. În celălalt meci Western Force a fost aproape să producă surpriza, neșansa a făcut ca Domingo Miotti să rateze transformarea unui eseu în minutul 80+2.

Blues a câștigat fără probleme meciul cu Melbourne Rebels, cu scorul de 50-3

 

 

Superliga Americana de Rugby (SLAR)

 

SLAR, o ligă ce reunește 6 francize din Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Paraguay și Uruguay, s-a încheiat în noaptea dintre sâmbătă și duminică( în baza fusului orar din România) .

 

În ultimul act s-au întâlnit Jaguares XV(Argentina) și Penarol(Uruguay). Meciul a fost dominat în totalitate de argentinieni, care la pauză conduceau deja cu scorul de 12 la 3 prin două încercări.  După revenirea de la cabine, jaguarii au mai inscris alte două încercări, ducând scorul la 22 la 6 în minutul 54.  Uruguayenii au încercat o revenire în minutele ce au urmat și s-au apropiat la două puncte 20-22.  Pe final ințiativa a revenit argentinienilor care s-au impus cu scorul de 36 la 28. 

 

Jaguares XV a câștigat meritat această competiție după ce a dominat sezonul regulat pe care l-a câștigat cu maximum de puncte. În semifinale aceștia au trecut cu scorul de 29 la 17 împotriva francizei paraguayene Olimpia Lions( echipă ce are în lot nu mai puțin de 18 jucători argentinieni care pe viitor vor evolua la echipa națională a Paraguayului, câțiva dintre ei fiind deja eligibili în acest sens)

 

Notă: Sperăm ca pe viitor ca aceste structuri enumerate în America de Sud, respectiv în Pacific se vor putea regăsi și in rugby-ul românesc.

 

Highlights meci:                                                            https://www.youtube.com/watch?v=3Hnfu3sJdQI

DEVINO MEMBRU!

Daca esti jucator activ, fost jucator sau simplu suporter te asteptam alaturi de noi!